dehiscență dex - definiţie, sinonime, conjugare

dehiscență

dehiscent dehiscenţă
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenţi, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate seminţele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEHISCÉNŢĂ s.f. (Bot.) Deschidere de la sine a unui fruct, a unei antere sau a unui sporange când ajung la maturitate. – Din fr. déhiscence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEHISCÉN//T ~tă (~ţi, ~te) (despre fructe, antere) Care se caracterizează prin dehiscenţă. /<fr. déhiscent, lat. dehiscens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEHISCÉNŢĂ f. bot. Proprietate a unor fructe, a unor antere sau a unor sporangi de a se deschide când ajung la maturitate. /<fr. déhiscence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEHISCÉNT adj. (Despre fructe) Care se deschide de la sine la maturitate. [< fr. déhiscent, cf. lat. dehiscens – care se deschide].
(Dicţionar de neologisme)

DEHISCÉNŢĂ s.f. Însuşire a unor fructe de a fi dehiscente. [Cf. fr. déhiscence].
(Dicţionar de neologisme)

DEHISCÉNT adj. (despre fructe, antere, sporogoni) care se deschide spontan, la maturitate, eliberând seminţele. (< fr. déhiscent, lat. dehiscens)
(Marele dicţionar de neologisme)

DEHISCÉNŢĂ s. f. însuşirea de a fi dehiscent. (< fr. déhiscence)
(Marele dicţionar de neologisme)

dehiscént adj. m., pl. dehiscénţi; f. sg. dehiscéntă, pl. dehiscénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dehiscénţă s. f., g.-d. art. dehiscénţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: de deh dehi dehis dehisc

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta centa scenta