dejectare

DEJECTÁ, dejectéz, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecţii. – Din dejecţie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEJECTÁRE s.f. Acţiunea de a dejecta. – V. dejecta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

dejectá vb., ind. prez. 3 sg. dejecteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dejectáre s.f., pl. dejectări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cuvinte care încep cu literele: de dej deje dejec deject

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ctare ectare