DELINCVÉNT, -Ă, delincvenţi, -te, s.m. şi f. Persoană care a săvârşit un delict penal. [Var.: delicvént, -ă s.m. şi f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. d é l i n q u a n t.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DELINCVÉNŢĂ, delincvenţe, s.f. 1. Fenomen social care constă în săvârşirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârşite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénţă s.f.] – Din fr. délinquance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DELINCVÉN//T ~ţi m. Persoană care a comis un delict; infractor. /<lat. delinquens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DELINCVÉNŢ//Ă ~e f. 1) Fenomen social constând în săvârşirea de delicte. 2) Ansamblu de delicte comise dintr-un anumit mediu pe parcursul unei perioade. /<fr. délinquance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DELINCVÉNT, -Ă s.m. şi f. Înfăptuitor al unui delict. [Var. delicvent, -ă s.m.f. / cf. lat. delinquens, fr. délinquant, it. delinquente].
(Dicţionar de neologisme)
DELINCVÉNŢĂ s.f. 1. Fenomen social constând în săvârşirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor şi crimelor considerate pe plan social. [Var. delicvenţă s.f. / cf. fr. délinquance].
(Dicţionar de neologisme)
DELINCVÉNT, -Ă s. m. f. cel care a săvârşit un delict. (< lat. delinquens, fr. délinquant)
(Marele dicţionar de neologisme)
DELINCVÉNŢĂ s. f. totalitatea delictelor şi crimelor considerate pe plan social; criminalitate, infracţionism. (< fr. délinquance)
(Marele dicţionar de neologisme)
delincvént (-lin-cvent) s.m., pl. delincvénţi
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
delincvént s. m., pl. delincvénţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
delincvénţă s. f., g.-d. art. delincvénţei; pl. delincvénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
delincvéntă s. f., pl. delincvénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DELINCVÉNŢĂ, delincvenţe, s.f. 1. Fenomen social care constă în săvârşirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârşite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénţă s.f.] – Din fr. délinquance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DELINCVÉNŢ//Ă ~e f. 1) Fenomen social constând în săvârşirea de delicte. 2) Ansamblu de delicte comise dintr-un anumit mediu pe parcursul unei perioade. /<fr. délinquance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DELINCVÉNT, -Ă s.m. şi f. Înfăptuitor al unui delict. [Var. delicvent, -ă s.m.f. / cf. lat. delinquens, fr. délinquant, it. delinquente].
(Dicţionar de neologisme)
DELINCVÉNŢĂ s.f. 1. Fenomen social constând în săvârşirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor şi crimelor considerate pe plan social. [Var. delicvenţă s.f. / cf. fr. délinquance].
(Dicţionar de neologisme)
DELINCVÉNT, -Ă s. m. f. cel care a săvârşit un delict. (< lat. delinquens, fr. délinquant)
(Marele dicţionar de neologisme)
DELINCVÉNŢĂ s. f. totalitatea delictelor şi crimelor considerate pe plan social; criminalitate, infracţionism. (< fr. délinquance)
(Marele dicţionar de neologisme)
delincvént (-lin-cvent) s.m., pl. delincvénţi
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
delincvént s. m., pl. delincvénţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
delincvénţă s. f., g.-d. art. delincvénţei; pl. delincvénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
delincvéntă s. f., pl. delincvénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)