denegare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. d é n i e r.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DENEGÁRE, denegări, s.f. Acţiunea de a denega şi rezultatul ei. ♦ Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unui organ de jurisdicţie de a soluţiona o pricină cu care a fost sesizat; denegaţie, tăgăduială. – V. denega.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DENEGÁ denég tranz. înv. 1) (fapte, fenomene, afirmaţii) A declara ca neadevărat; a tăgădui; a nega; a contesta; a dezminţi. 2) (drepturi ale unei persoane) A pune la îndoială. /<lat., it. denegare, fr. dénier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DENEG//ÁRE ~ări f. v. A DENEGA.~ de dreptate refuz fără temei legal al unui organ jurisdicţional de a soluţiona o pricină încredinţată lui spre rezolvare. /v. a denega
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui (cu tărie). [P.i. denég. / < lat., it. denegare].
(Dicţionar de neologisme)

DENEGÁRE s.f. Acţiunea de a denega şi rezultatul ei; denegaţie, tăgăduială. ♢ (Jur.) Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona o pricină cu care a fost sesizată. [< denega].
(Dicţionar de neologisme)

DENEGÁ vb. tr. a nega, a tăgădui; a refuza. (< lat., it. denegare)
(Marele dicţionar de neologisme)

DENEGÁRE s. f. acţiunea de a denega. o (jur.) ~ de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona o pricină cu care a fost sesizată. (< denega)
(Marele dicţionar de neologisme)

denegá vb., ind. prez. 1 sg. denég, 3 sg. şi pl. deneágă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

denegáre s. f. → negare
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DENEGÁ vb. v. nega, refuza, respinge, tăgădui.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de den dene deneg denega

Cuvinte se termină cu literele: re are gare egare negare