DEÓNTIC, -Ă I. adj. referitor la deontică; necesar, obli-gatoriu. II. s. f. disciplină care studiază aspectele logice şi structurale ale formelor de gândire normative şi imperative, precum şi ale sistemelor de norme şi obligaţii morale. (< germ. deontisch, /II/ Deontik)
(Marele dicţionar de neologisme)
deóntică s. f. (sil. de-on-), g.-d. art. deónticii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
deóntic adj. m.(sil. de-on-), pl. deóntici; f. sg. deóntică, pl. deóntice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Marele dicţionar de neologisme)
deóntică s. f. (sil. de-on-), g.-d. art. deónticii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)