deosebire dex - definiţie, sinonime, conjugare
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenţia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei fiinţe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alţii. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalţi); a se distinge, a se remarca, a se evidenţia. 3. Tranz. A recunoaşte un lucru sau o fiinţă dintre altele asemenea; a desluşi, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEOSEBÍRE, deosebiri, s.f. Acţiunea de a (se) deosebi şi rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferenţă. ♦ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferenţa că... Fără deosebire = fără excepţie. Spre deosebire de... = în opoziţie, în contrast cu... [Pr.: -de-o-] – V. deosebi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEOSEB//Í ~ésc tranz. 1) (fiinţe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de acelaşi fel); a distinge; a discerne; a desluşi; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEOSEB//Í mă ~ésc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenţia; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEOSEBÍR//E ~i f. 1) v. A DEOSEBI şi A SE DEOSEBI. 2) Lipsă de asemănare; diferenţă; distincţie. ♢ Cu ~ mai ales; în special. Spre ~ de... în opoziţie cu... /v. a (se) deosebi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi.
(Dicţionarul limbii române moderne)

DEOSEBÍRE, deosebiri, s.f. ~ [Var.: (reg.) deosibíre s.f.]
(Dicţionarul limbii române moderne)

deosebí vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. deosebeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deosebíre s. f. (sil. de-o-), g.-d. art. deosebírii; pl. deosebíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DEOSÉBI adv. v. aparte, deosebit, separat.
(Dicţionar de sinonime)

DEOSEBÍ vb. 1. a desluşi, a diferenţia, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. şi pop.) a osebi, (Ban., Transilv. şi Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu uşurinţă binele de rău.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.
(Dicţionar de sinonime)

DEOSEBÍ vb. v. despărţi, izola, separa.
(Dicţionar de sinonime)

DEOSEBÍRE s. 1. diferenţă, diferenţiere, discriminare, discriminaţie, distincţie, (rar) distingere. (Să facem următoarea ~ ...) 2. diferenţă, (înv. şi pop.) osebire, (Ban., Transilv. şi Maram.) deschilinire, (înv.) osebitură. (Ce mare ~ este între ei!)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) deosebi ≠ a semăna
(Dicţionar de antonime)

Deosebireasemănare
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: de deo deos deose deoseb

Cuvinte se termină cu literele: re ire bire ebire sebire