depersonalizare

DEPERSONALIZÁ, depersonalizéz, vb. I. Tranz. A face să-şi piardă personalitatea. [Var.: despersonalizá vb. I] – Din fr. dépersonnaliser.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEPERSONALIZÁRE, depersonalizări, s.f. Acţiunea de a depersonaliza şi rezultatul ei. ♦ Simptom caracterizat prin dispariţia conştiinţei propriei persoane, care apare mai ales în unele boli psihice. [Var.: despersonalizáre s.f.] – V. depersonaliza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEPERSONALIZ//Á ~éz tranz. A face să se depersonalizeze. /<fr. dépersonnaliser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEPERSONALIZ//Á mă ~éz intranz. A pierde personalitatea; a deveni impersonal. /<fr. dépersonnaliser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEPERSONALIZÁ vb. I. tr., refl. A face să-şi piardă personalitatea. [Var. despersonaliza vb. I. / < fr. dépersonnaliser].
(Dicţionar de neologisme)

DEPERSONALIZÁRE s.f. Acţiunea de a (se) depersonaliza şi rezultatul ei. ♦ (Med.) Tulburare mintală în care bolnavul nu-şi mai recunoaşte propria-i persoană. [Var. despersonalizare s.f. / < depersonaliza].
(Dicţionar de neologisme)

DEPERSONALIZÁ vb. tr. a face să-şi piardă personalitatea. (< fr. dépersonnaliser)
(Marele dicţionar de neologisme)

DEPERSONALIZÁRE s. f. acţiunea de a depersonaliza. ♢ simptom caracterizat prin dispariţia conştiinţei propriei persoane, a propriului eu. (< depersonaliza)
(Marele dicţionar de neologisme)

depersonalizá vb., ind. prez. 1 sg. depersonalizéz, 3 sg. şi pl. depersonalizeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

depersonalizáre s. f., g.-d. art. depersonalizării; pl. depersonalizări
(Dicţionar ortografic al limbii române)