deplantare

DEPLANTÁ, deplantéz, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEPLANTÁRE, deplantări, s.f. Acţiunea de a deplanta şi rezultatul ei. ♢ Deplantarea minelor = operaţia de dezgropare şi de ridicare a minelor explozive. – V. deplanta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEPLANT//Á ~éz tranz. (copaci, arbuşti plantaţi) A scoate dintr-un loc pentru a planta în altă parte. /<fr. déplanter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEPLANTÁ vb. I. tr. 1. (Franţuzism) A scoate (un copac) dintr-un anumit loc pentru a-l planta în altă parte. 2. (Mil.) A dezgropa, a ridica mine explozive. [< fr. déplanter].
(Dicţionar de neologisme)

DEPLANTÁRE s.f. Acţiunea de a deplanta şi rezultatul ei. ♢ Deplantarea minelor = operaţie de dezgropare şi de ridicare a minelor explozive. [< deplanta].
(Dicţionar de neologisme)

DEPLANTÁ vb. tr. 1. a scoate (un copac) dintr-un anumit loc pentru a-l replanta. 2. a dezgropa mine explozive. (< fr. déplanter)
(Marele dicţionar de neologisme)

deplantá vb. (sil. -plan-), ind. prez. 3 sg. deplanteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deplantáre s. f. (sil. -plan-) → plantare
(Dicţionar ortografic al limbii române)