deportare

DEPORTÁ, deportéz, vb. I. Tranz. A trimite forţat pe cineva într-o regiune îndepărtată ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEPORTÁRE, deportări, s.f. Acţiunea de a deporta şi rezultatul ei. – V. deporta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEPORT//Á ~éz tranz. (persoane) A trimite forţat într-o regiune îndepărtată ca măsură represivă; a trimite în exil; a exila; a surghiuni. /<fr. deporter, lat. deportare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEPORTÁ vb. I. tr. A trimite forţat pe cineva într-o regiune îndepărtată ca pedeapsă (mai ales din motive politice); a exila. [< fr. déporter, it., lat. deportare].
(Dicţionar de neologisme)

DEPORTÁRE s.f. Acţiunea de a deporta şi rezultatul ei; (concr.) locul şi timpul în care a fost deportat cineva. [< deporta].
(Dicţionar de neologisme)

DEPORTÁ vb. tr. a trimite forţat pe cineva într-o regiune îndepărtată ca pedeapsă; a exila. (< fr. déporter, lat. deportare)
(Marele dicţionar de neologisme)

deportá vb., ind. prez. 1 sg. deportéz, 3 sg. şi pl. deporteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deportáre s. f., g.-d. art. deportării; pl. deportări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEPORTÁ vb. (JUR.) a surghiuni. (Condamnatul a fost ~.)
(Dicţionar de sinonime)

DEPORTÁRE s. (JUR., POL.) surghiun, surghiunire, (înv.) surghiunie, surgunlâc. (~ cuiva în urma unei condamnări.)
(Dicţionar de sinonime)