depunere dex - definiţie, sinonime, conjugare
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ♢ Expr. A depune bani (la o instituţie bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituţie bancară). A depune mandatul = a renunţa la o însărcinare încredinţată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.). A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre unele categorii de oameni şi despre militari) a se angaja solemn să-şi îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor ţării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declaraţii în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulţesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanţe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se aşeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEPÚNE2, pers. 3 depúne, vb. III. Intranz. (Reg.; despre vaci, bivoliţe etc.) A-şi mări ugerul (ca urmare a secreţiei abundente de lapte), a fi aproape să fete. [Perf. s. depuse, part. depus] – Lat. deponere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEPÚNERE, depuneri, s.f. Acţiunea de a (se) depune1 şi rezultatul ei. 1. Sumă de bani depusă la o instituţie bancară. 2. Sediment, depozit pe o suprafaţă sau pe fundul unui vas. – V. depune1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEPÚNE depún tranz. 1) (obiecte) A lăsa din mâini, punând într-un anumit loc. 2) (bani, hârtii de valoare etc.) A pune pentru păstrare la o instituţie bancară; a consemna. 3) (acte, cereri, memorii etc.) A înainta (unui for competent) spre examinare. ♢ ~ mandatul a renunţa la o demnitate, la un post, invocând diverse motive. ~ muncă (sau efort, osteneală) a munci cu străduinţă. ~ armele a recunoaşte că a fost învins şi a înceta să lupte; a se preda. ~ jurământ a) a jura în privinţa autenticităţii faptelor pe care le declară; b) a jura în mod solemn privind îndeplinirea datoriei faţă de patrie. ~ mărturie a face declaraţii în faţa unei instanţe judecătoreşti sau penale. /<lat. deponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEPÚNE pers. 3 se ~ intranz. (despre materii, substanţe aflate în suspensie) A se aşeza la fund sub formă de sediment; a se sedimenta. /<lat. deponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEPÚNER//E ~i f. 1) v. A DEPUNE şi A SE DEPUNE. 2) Sumă de bani depusă pentru păstrare. /v. a (se) depune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

depúne (-n, -ns), vb. – 1. Despre oi şi vaci, a făta. – 2. Despre oi şi vaci, a fi fecundată. – 3. A depune, a lăsa. – Var. (sensurile 1 şi 2) dăpune. Mr., megl. dipun „descind”. Lat. *dĕpōnĕre (Puşcariu 502; Candrea-Dens., 1463; REW 2572; Tiktin; Candrea; Scriban), cf. it. deporre, sp., prov. deponer, port. depôr. Este cuvînt popular, din fondul tradiţional lat., cu primele sensuri. Cu toate uzurile care înseamnă „a depune” este neol. – Der. deponent, adj.; depunător, adj.; depozant, s.m., din fr. déposant; depozit, s.n, mr. dipozit, din it. deposito; depozita, vb.; depozitar, s.m.; depoziţi(un)e, s.f., toate neol.
(Dicţionarul etimologic român)

DEPÚNE vb. III. 1. tr. A pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). ♢ A depune bani = a încredinţa bani spre păstrare (de obicei unei instituţii); a depune un mandat = a renunţa la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini. 2. tr., refl. A cădea sau a lăsa să cadă la fund (substanţe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului). 3. intr. A face o depoziţie. [P.i. depún, perf.s. -pusei, part. -pus. / < lat. deponere, cf. fr. déposer, după pune].
(Dicţionar de neologisme)

DEPÚNERE s.f. Acţiunea de a (se) depune şi rezultatul ei. ♦ Sumă de bani care se depune la o instituţie (bancară). ♦ Sediment. [< depune].
(Dicţionar de neologisme)

DEPÚNE vb. I. tr. 1. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). o a ~ bani = a încredinţa bani spre păstrare (unei instituţii); a ~ mandatul = a renunţa la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcţionari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente. 2. a desfăşura, a executa, a presta (o muncă, un efort). II. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanţe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului). III. intr. (jur.) a face o depoziţie. (< lat. deponere, după fr. déposer)
(Marele dicţionar de neologisme)

DEPÚNERE s. f. 1. acţiunea de a (se) depune. 2. sumă de bani care se depune la o instituţie (bancară). 3. sediment. (< depune)
(Marele dicţionar de neologisme)

depúne vb. → pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)

depúnere s. f., g.-d. art. depúnerii; pl. depúneri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DEPÚNE vb. 1. a lăsa, a preda. (A ~ geamantanul la gară.) 2. v. preda. 3. v. pune. 4. v. plăti. 5. a se aşeza, a se aşterne, a se pune. (S-a ~ mult praf pe ...) 6. v. cădea. 7. v. sedimenta. 8. v. desfăşura. 9. v. presta. (A ~ un jurământ.)
(Dicţionar de sinonime)

DEPÚNERE s. 1. lăsare, predare. (~ geamantanului la gară.) 2. v. predare. 3. v. plată. 4. v. sedimentare. (Proces de ~ a calcarului.) 5. v. sediment.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de dep depu depun depune

Cuvinte se termină cu literele: re ere nere unere punere