dereglare

DEREGLÁ, deregléz, vb. I. Tranz. şi refl. A face să iasă sau a ieşi din regimul normal, din funcţionarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEREGLÁRE, dereglări, s.f. Acţiunea de a (se) deregla şi rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEREGL//Á ~éz tranz. A face să se deregleze; a strica; a deteriora; a avaria; a defecta. /<fr. déregler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEREGL//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (despre sisteme tehnice) A ieşi din funcţiune; a nu mai funcţiona normal; a se strica; a se defecta; a se deteriora; a se avaria. /<fr. dérégler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEREGLÁ vb. I. tr., refl. A (se) deranja din funcţionarea normală, a ieşi sau a face să iasă din regimul normal; a (se) strica, a (se) defecta. [< fr. dérégler].
(Dicţionar de neologisme)

DEREGLÁRE s.f. Acţiunea de a (se) deregla şi rezultatul ei; stricare, deranjare. [< deregla].
(Dicţionar de neologisme)

DEREGLÁ vb. tr., refl. a (se) deranja din funcţionarea normală, a ieşi, a face să iasă din regimul normal; a (se) defecta. (< fr. dérégler)
(Marele dicţionar de neologisme)

dereglá vb. (sil. -gla), ind. prez. 1 sg. deregléz, 3 sg. şi pl. deregleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deregláre s. f. → reglare
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEREGLÁ vb. v. defecta.
(Dicţionar de sinonime)

DEREGLÁRE s. 1. v. defectare. 2. defect, defectare, defecţiune, deranjament. (~ în funcţionarea unui aparat.) 3. (MED.) deranjament, tulburare. (~ organică, funcţională.)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A deregla ≠ a regla
(Dicţionar de antonime)

Dereglare ≠ reglare
(Dicţionar de antonime)