deroga
[Conjugare]
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A se abate (în mod excepţional) de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale. – Din fr. déroger, lat. derogare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEROGÁ deróg intranz. A se abate în mod excepţional pe baza unei permisiuni speciale. ~ de la lege. /<fr. déroger, lat. derogare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEROGÁ vb. I. intr. A se abate de la o lege, de la un regulament etc. [P.i. deróg, 3,6 -gă. / < lat., it. derogare].
(Dicţionar de neologisme)
DEROGÁ vb. intr. a se abate de la prevederile unui act normativ, ale unui statut sau convenţii în baza unui act de aceeaşi natură. (< fr. déroger, lat. derogare)
(Marele dicţionar de neologisme)
derogá vb., ind. prez. 1 sg. deróg, 3 sg. şi pl. derógă; conj. prez. 3 sg. şi pl. deróge
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEROGÁ deróg intranz. A se abate în mod excepţional pe baza unei permisiuni speciale. ~ de la lege. /<fr. déroger, lat. derogare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
DEROGÁ vb. intr. a se abate de la prevederile unui act normativ, ale unui statut sau convenţii în baza unui act de aceeaşi natură. (< fr. déroger, lat. derogare)
(Marele dicţionar de neologisme)
derogá vb., ind. prez. 1 sg. deróg, 3 sg. şi pl. derógă; conj. prez. 3 sg. şi pl. deróge
(Dicţionar ortografic al limbii române)