deruta dex - definiţie, sinonime, conjugare
DERÚTĂ, derute, s.f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai ştie ce să facă sau încotro să o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DERÚT//Ă ~e f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. /<fr. déroute
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A DERUT//Á ~éz tranz. A face să-şi piardă siguranţa în modul de a acţiona; a aduce în stare de zăpăceală; a zăpăci; a dezorienta. /<fr. dérouter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

derutá (derutéz, derutát), vb. – A rătăci, a încurca, zăpăci. Fr. dérouter.
(Dicţionarul etimologic român)

DERÚTĂ s.f. Zăpăceală, dezordine; dezorientare. [Cf. fr. déroute].
(Dicţionar de neologisme)

DERUTÁ vb. I. tr. A zăpăci, a încurca; a dezorienta; a înşela. [< fr. dérouter].
(Dicţionar de neologisme)

DERÚTĂ s. f. stare de zăpăceală, de dezorientare, de dezordine. (< fr. déroute)
(Marele dicţionar de neologisme)

DERUTÁ vb. tr. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înşela. (< fr. dérouter)
(Marele dicţionar de neologisme)

derútă s. f., pl. derúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

derutá vb., ind. prez. 1 sg. derutéz, 3 sg. şi pl. deruteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DERÚTĂ s. v. dezorientare.
(Dicţionar de sinonime)

DERUTÁ vb. v. dezorienta.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A deruta ≠ a îndrepta, a orienta
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: de der deru derut

Cuvinte se termină cu literele: ta uta ruta eruta