desăgi dex - definiţie, sinonime, conjugare
DESÁG s.m. v. desagă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESÁGĂ, desagi, s.f. Traistă formată din două părţi, care se poartă pe umăr sau pe şa. ♦ Fiecare dintre cele două părţi ale acestui obiect; p. ext. traistă. [Var.: deság s.m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESĂGÍ, desăgésc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESÁ//GĂ ~gi f. 1) Sac format din două părţi (fiecare semănând cu o traistă), unite între ele, care se poartă pe umeri sau pe şa. 2)Fiecare din părţile acestui sac. [Var. desag] /<ngr. disakki[on], bulg. disagi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

deság (desági), s.m. – Traistă de formă specială, alcătuită din doi saci de pînză egali, care se poartă în echilibru, agăţaţi de umăr. – Var. desagă. Mr. disagă, tisagă, megl. disagă, istr. bisagă. Ngr. δισάϰϰι sau δισάϰϰιον, format ca lat. bisaccium (Tiktin; Candrea; Pascu, II, 32; Scriban) şi probabil încrucişat cu ngr. σάγη „bagaj”; cf. bg. disagi, bisagi (după Cihac, II, 94 şi Conev 65, rom. ar proveni din bg.), it. bisacce (› istr.), fr. besace. – Der. desăgar, s.m. (călugăr care caută mîncarea şi o transportă în desagă; călugăr cerşetor; cerşetor); desăgăriţă, s.f. (călugăriţă care aduce mîncare la mănăstire); desăgi, vb. (a încărca prea mult, a împovăra; a deşela).
(Dicţionarul etimologic român)

!deságă s. f., g.-d. art. deságii; pl. desági
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

deságă s. f. /deság s. m., pl. desági
(Dicţionar ortografic al limbii române)

desăgí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. desăgeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DESÁGĂ s. v. traistă.
(Dicţionar de sinonime)

DESĂGÍ vb. v. burduşi, ghemui, îndesa, înghesui, îngrămădi, ticsi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de des desa desag

Cuvinte se termină cu literele: gi agi sagi esagi