descântat dex - definiţie, sinonime, conjugare
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoţite de anumite gesturi magice pentru a obţine îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESCÂNTÁT, descântaturi, s.n. Faptul de a descânta. – V. descânta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DESCÂNTÁ descânt 1. intranz. A fi descântător; a se ocupa cu descântecele. 2. tranz. (persoane) 1) A supune acţiunii unui descântec. 2) pop. A trata cu vorbe de ocară; a ocărî; a certa; a batjocori. /<lat. discantare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

descînta (-t, -át), vb. – 1. A face farmece, a înşira formule magice. – 2. A seduce cu vorbe, a ademeni. – 3. A plictisi, a deranja cu discursuri. – Mr. discîntu, discîntare, megl. discǫnt. Lat. *dĭscantāre (Puşcariu 508; Candrea-Dens., 356; Tiktin; Candrea); cf. friul. diskanta şi, pentru semantism, fr. enchanter, sp. encantar. – Der. descîntat, s.n. (vrajă, farmec, magie); descîntător, s.m. (vrăjitor); descîntătoare, s.f. (vrăjitoare); descîntătură, s.f. (vrajă, farmec); descîntec, s.n. (formulă magică, cîntec ce are puteri magice). Cf. cînta.
(Dicţionarul etimologic român)

descânta, descânt v. t. (er. – d. bărbăaţi) a avea contact sexual cu o femeie. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

descântá vb., ind. prez. 1 sg. descânt, 3 sg. şi pl. descântă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

descântát s. n., pl. descântáturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DESCÂNTÁ vb. v. vrăji.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de des desc desca descan

Cuvinte se termină cu literele: at tat ntat antat cantat