descleștare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DESCLEŞTÁ, descleştéz, vb. I. Tranz. şi refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleştare. ♢ Expr. (Tranz.) A-i descleşta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleşta cuiva fălcile = a începe, în sfârşit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Des1- + [în]cleşta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESCLEŞTÁRE, descleştări, s.f. Acţiunea de a (se) descleşta şi rezultatul ei. – V. descleşta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DESCLEŞT//Á ~éz tranz. A face să se descleşteze. /des- + a [în]cleşta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DESCLEŞT//Á se ~eáză intranz. A se desface desprinzându-se dintr-o strânsoare. /des- + a [în]cleşta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

descleştá vb., ind. prez. 1 sg. descleştéz, 3 sg. şi pl. descleşteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

descleştáre s. f., g.-d. art. descleştării; pl. descleştări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Antonime:
A descleşta ≠ a încleşta
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: de des desc descl descle

Cuvinte se termină cu literele: re are tare stare estare