DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Des1- + [în]colăci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESCOLĂCÍRE, descolăciri, s.f. Acţiunea de a se descolăci şi rezultatul ei. – V. descolăci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DESCOLĂC//Í ~ésc tranz. A face să se descolăcească. /des- + a [în]colăci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DESCOLĂC//Í se ~éşte intranz. A se desface din jurul unui obiect. /des- + a [în]colăci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
descolăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. descolăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
descolăcíre s. f., g.-d. art. descolăcírii; pl. descolăcíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESCOLĂCÍ vb. (pop.) a (se) descolătăci.
(Dicţionar de sinonime)
DESCOLĂCÍRE s. (pop.) descolătăcire.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) descolăci ≠ a (se) încolăci
(Dicţionar de antonime)
A se descolăci ≠ a se încolăci
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESCOLĂCÍRE, descolăciri, s.f. Acţiunea de a se descolăci şi rezultatul ei. – V. descolăci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DESCOLĂC//Í se ~éşte intranz. A se desface din jurul unui obiect. /des- + a [în]colăci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
descolăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. descolăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
descolăcíre s. f., g.-d. art. descolăcírii; pl. descolăcíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESCOLĂCÍ vb. (pop.) a (se) descolătăci.
(Dicţionar de sinonime)
DESCOLĂCÍRE s. (pop.) descolătăcire.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) descolăci ≠ a (se) încolăci
(Dicţionar de antonime)
A se descolăci ≠ a se încolăci
(Dicţionar de antonime)