descătărămare

DESCĂTĂRĂMÁ, descătărăméz, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-şi scoate hainele (încheiate cu catarame). – Des¹- + cataramă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESCĂTĂRĂMÁRE, descătărămări, s.f. Acţiunea de a (se) descătărăma şi rezultatul ei. – V. descătărăma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DESCĂTĂRĂM//Á ~éz tranz. (îm-brăcăminte, obiecte etc.) A desprinde din catarame. /des- + cătăramă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

descătărămá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. descătărămeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

descătărămáre s. f., g.-d. art. descătărămării
(Dicţionar ortografic al limbii române)