DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfăşurarea unei activităţi, pentru ocuparea unei demnităţi sau a unei funcţii. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcţie. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESEMNÁ2 vb. I. v. desena.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESEMNÁRE, desemnări, s.f. Faptul de a desemna. – V. desemna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DESEMN//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A numi în vederea exercitării unei activităţi ori a ocupării unei funcţii sau demnităţi. 2) (lucruri, scopuri etc.) A indica printr-un gest sau printr-un semn. /<fr. designer, lat. designare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
desemná (-néz, -át), vb. – A indica, a semnala. Fr. désigner, adaptat conform paralelismului signe-semn.
(Dicţionarul etimologic român)
DESEMNÁ vb. I. tr. A indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcţie etc., a designa. [< desemn + -a, cf. fr. désigner, lat. designare].
(Dicţionar de neologisme)
DESEMNÁRE s.f. Faptul de a desemna. [< desemna].
(Dicţionar de neologisme)
DESEMNÁ vb. tr. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcţie etc.; a designa. (după fr. désigner, lat. designare)
(Marele dicţionar de neologisme)
desemná (a indica, a numi o persoană) vb., ind. prez. 1 sg. desemnéz, 3 sg. şi pl. desemneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
desemnáre (indicare a unei persoane) s. f., g.-d. art. desemnării, pl. desemnări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESEMNÁ vb. 1. a face, a numi, a pune, (înv. şi pop.) a orândui, (înv.) a provivasi, a rândui. (Îl ~ ministru al său.) 2. v. alege. 3. v. constitui. 4. v. indica.
(Dicţionar de sinonime)
DESEMNÁRE s. 1. v. constituire. 2. v. indicare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A desemna ≠ a destitui, a revoca
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESEMNÁ2 vb. I. v. desena.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DESEMN//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A numi în vederea exercitării unei activităţi ori a ocupării unei funcţii sau demnităţi. 2) (lucruri, scopuri etc.) A indica printr-un gest sau printr-un semn. /<fr. designer, lat. designare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
desemná (-néz, -át), vb. – A indica, a semnala. Fr. désigner, adaptat conform paralelismului signe-semn.
(Dicţionarul etimologic român)
DESEMNÁ vb. I. tr. A indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcţie etc., a designa. [< desemn + -a, cf. fr. désigner, lat. designare].
(Dicţionar de neologisme)
DESEMNÁRE s.f. Faptul de a desemna. [< desemna].
(Dicţionar de neologisme)
DESEMNÁ vb. tr. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcţie etc.; a designa. (după fr. désigner, lat. designare)
(Marele dicţionar de neologisme)
desemná (a indica, a numi o persoană) vb., ind. prez. 1 sg. desemnéz, 3 sg. şi pl. desemneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
desemnáre (indicare a unei persoane) s. f., g.-d. art. desemnării, pl. desemnări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESEMNÁ vb. 1. a face, a numi, a pune, (înv. şi pop.) a orândui, (înv.) a provivasi, a rândui. (Îl ~ ministru al său.) 2. v. alege. 3. v. constitui. 4. v. indica.
(Dicţionar de sinonime)
DESEMNÁRE s. 1. v. constituire. 2. v. indicare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A desemna ≠ a destitui, a revoca
(Dicţionar de antonime)