desert dex - definiţie, sinonime, conjugare
DEŞÉRT, -ÁRTĂ, (1) deşerţi, -arte, adj., (II) deşerturi, s.n. I. Adj. 1. Care nu conţine nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, ţări, regiuni) Lipsit de vietăţi şi de vegetaţie; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S.n. 1. Spaţiu gol; pustietate. ♢ Loc. adv. În deşert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără ţintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puţine, în care viaţa vegetală şi animală este foarte redusă, iar populaţia foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deşert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă şi osul şoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESÉRT, deserturi, s.n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se serveşte la sfârşitul mesei; timpul când se serveşte această mâncare. – Din fr. dessert.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEŞERTÁ, deşért, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conţinut dintr-un recipient. ♢ Expr. A deşerta sacul (până la fund) = a spune tot ce ştii (noutăţi, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deşert.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEŞ//ÉRT1 ~ártă (~érţi, ~árte) 1) (despre recipiente, încăperi) Care nu are nimic în interior; gol. 2) (despre fructe, legume, seminţe) Care este lipsit de miez. 3) fig. Care nu are conţinut; fără sens. Minte ~artă. 4) fig. Care nu poate fi realizat; de nerealizat; imposibil; irealizabil. Speranţe ~ arte. 5) (despre terenuri, regiuni) Care este lipsit de vegetaţie, de populaţie; pustiu. /<lat. desertum, fr. désert
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEŞÉRT2 ~uri n. 1) Spaţiu gol. ♢ A ieşi cu ~ul a ieşi cuiva înainte cu căldarea goală. În ~ a) în gol; b) fără rost; zadarnic. 2) Regiune întinsă nisipoasă (aproape) lipsită de vegetaţie din cauza aridităţii solului; pustiu. 3) pop. (la om şi la animale) Parte a corpului dintre ultima coastă şi şold. /<lat. desertum, fr. désert
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DESÉRT ~uri n. 1) Fel de mâncare constând de obicei din fructe sau dulciuri şi servit la sfârşitul mesei. 2) Moment al mesei când se serveşte acest fel de mâncare. /<fr. dessert
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A DEŞERTA deşért tranz. pop. (recipiente, spaţii etc.) A lipsi de conţinut prin consumare sau scoatere; a goli. ♢ ~ paharul a bea paharul până la fund. ~ sacul a spune tot. /Din deşert
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEŞERTÁ mă deşért intranz. pop. 1) A deveni deşert; a se goli. 2) (despre fiinţe) A evacua fecalele sau urina din organism; a se goli. /Din deşert
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

deşért (-şártă), adj. – 1. Pustiu, nepopulat. – 2. Gol, care nu conţine nimic în interior. – 3. Van, sterp, zadarnic. Mr. (dişertat), megl. dişǫrt, istr. deşǫrt. Lat. dĕsĕrtus (Puşcariu 515; Candrea-Dens., 487; REW 2592). – Der. deşert, s.n. (gol; pustiu); deşerta, vb. (a goli, a evacua), mr. dişertare (după Puşcariu 517 şi Candrea-Dens., 488, din lat. *dĕsĕrtāre, ipoteză ce pare inutilă); deşertăciune, s.f. (vanitate); deşertate (var. deşerţie), s.f. (înv., vanitate).
(Dicţionarul etimologic român)

DEŞÉRT s.n. 1. Spaţiu gol; pustiu, pustietate. 2. Regiune întinsă, nisipoasă, cu ploi puţine, lipsită de vegetaţie şi cu populaţie foarte rară. [< lat. desertus, cf. fr. désert].
(Dicţionar de neologisme)

DESÉRT s.n. Fel de mâncare care se serveşte la sfârşitul mesei şi constă din fructe, prăjituri etc.; moment la care este servit acest fel de mâncare. [< fr. dessert].
(Dicţionar de neologisme)

DEŞÉRT, -ÁRTĂ I. s. n. (spaţiu) gol; pustiu. ♢ (regiune) întinsă, nisipoasă, cu ploi puţine, lipsită de vegetaţie şi cu populaţie foarte rară. II. adj. (fig.) fără temei. o în ~ = zadarnic. (< lat. desertum, fr. désert)
(Marele dicţionar de neologisme)

DESÉRT s. n. fel de mâncare care se serveşte la sfârşitul mesei, din fructe, prăjituri etc.; momentul servirii lui. (< fr. dessert)
(Marele dicţionar de neologisme)

deşerta, deşertez v.t. (intl.) a aresta, a închide. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

deşért adj. m., pl. deşérţi; f. sg. deşártă, pl. deşárte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deşért s. n., pl. deşérturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

desért s. n., pl. desérturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deşertá vb., ind. prez. 1 sg. deşért, 3 sg. şi pl. deşártă; conj. prez. 3 sg. şi pl. deşárte; ger. deşertând
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CORABIA DEŞÉRTULUI s. v. cămilă.
(Dicţionar de sinonime)

DEŞÉRT adj., s. 1. adj. v. gol. 2. adj. v. pustiu. 3. adj. v. nelocuit. 4. s. (GEOGR.) pustietate, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieşag, (înv.) ariniş, pustiiciune. (~ul Sahara.) 5. s. (GEOGR.) deşert de argilă v. takâr; deşert de nisip v. erg; deşert de piatră v. hamadă. 6. s. (ANAT.) flămânzare, (pop.) bărdăhan, (prin Ban.) slabină. (~ la animalele rumegătoare.)
(Dicţionar de sinonime)

DEŞÉRT adj. v. amăgitor, efemer, găunos, ineficace, ineficient, infructuos, inutil, înşelător, nefolositor, netrebuincios, neutil, pieritor, schimbător, scorburos, temporar, trecător, van, vremelnic, zadarnic.
(Dicţionar de sinonime)

VULPEA DEŞÉRTULUI s. v. fenec.
(Dicţionar de sinonime)

DEŞERTÁ vb. v. descărca.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Deşert ≠ plin, încărcat
(Dicţionar de antonime)

A deşerta ≠ a umple
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: de des dese deser

Cuvinte se termină cu literele: rt ert sert esert