desfătare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DESFĂŢÁ, desfắţ, vb. I. Tranz. 1. A scoate feţele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Des1- + [în]făţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-şi petrece timpul într-o stare de mulţumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simţi o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. şi: desfătez] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESFĂTÁRE, desfătări, s.f. Faptul de a (se) desfăta: plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DESFĂŢÁ desfăţ tranz. (perne, plapume) A dezbrăca de feţe (murdare). /des- + a [în]făţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere şi de admiraţie; a se răsfăţa; a se delecta. 2) A-şi petrece timpul în distracţii; a se deda plăcerilor lumeşti; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

desfătá (-t, -át), vb. – 1. (Înv.) A înfrumuseţa. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” şi „a supăra”; desmierda, şi sl. nĕga „curăţirea copilului” şi „deliciu, voluptate”. Această explicaţie, sugerată încă de Şeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deşi este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Creţu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Puşcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- şi lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s.f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).
(Dicţionarul etimologic român)

desfăţá vb., ind. prez. 1 sg. desfăţ, 2 sg. desféţi, 3 sg. şi pl. desfáţă; conj. prez. 3 sg. şi pl. desféţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféţi/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. desféte/desfătéze
(Dicţionar ortografic al limbii române)

desfătáre s. f., g.-d. art. desfătării; pl. desfătări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DESFĂTÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.
(Dicţionar de sinonime)

DESFĂTÁRE s. 1. delectare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. şi reg.) tefericie, (înv.) încântec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viaţă plină de ~; ~ pe care ţi-o dă o lectură bună.) 2. petrecere, veselie, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. v. încântare. 4. v. bucurie.
(Dicţionar de sinonime)

DESFĂTÁRE s. v. corupţie, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăţ, imoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A desfăţa ≠ a înfăţa
(Dicţionar de antonime)

Desfăţareînfăţare
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: de des desf desfa desfat

Cuvinte se termină cu literele: re are tare atare fatare