DESFÍDE, desfid, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, ştiut fiind că nu va reuşi. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. [Forme gramaticale: nu are timpuri trecute] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESFÍDERE, desfideri, s.f. (Rar) Faptul de a desfide; provocare, sfidare. – V. desfide.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DESFÍDE desfíd tranz. 1) (persoane) A provoca la o acţiune, ştiind că nu va fi în stare s-o realizeze. 2) (persoane) A declara ca fiind incapabil la o activitate concretă. 3) (persoane, acţiuni periculoase, lucruri etc.) A înfrunta cu dispreţ; a sfida. /<fr. défier, lat. diffidere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
desfíde (desfíd), vb. – A provoca pe cineva să dovedească ceva. Din fr. défier, pe baza lat. fidere. Nu se conjugă la perf.
(Dicţionarul etimologic român)
DESFÍDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva că nu îl crezi; a spune, a declara cuiva că îl crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru despre care se ştie că nu va reuşi să-l facă. 2. A înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desfíd. / după sfida, cf. it. desfidare, fr. défier, lat. diffidere].
(Dicţionar de neologisme)
DESFÍDERE s.f. Faptul de a desfide; provocare, sfidare. [< desfide].
(Dicţionar de neologisme)
DESFÍDE vb. tr. 1. a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru ştiind că nu va reuşi; a declara, a spune cuiva că nu este crezut, că e considerat incapabil. 2. a înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. (după fr. défier, lat. deffidere)
(Marele dicţionar de neologisme)
desfíde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 sg. şi pl. desfídă (nu are forme de timpuri trecute)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
desfídere s. f., g.-d. art. desfíderii; pl. desfíderi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESFÍDE vb. v. sfida.
(Dicţionar de sinonime)
DESFÍDERE s. v. sfidare.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESFÍDERE, desfideri, s.f. (Rar) Faptul de a desfide; provocare, sfidare. – V. desfide.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
desfíde (desfíd), vb. – A provoca pe cineva să dovedească ceva. Din fr. défier, pe baza lat. fidere. Nu se conjugă la perf.
(Dicţionarul etimologic român)
DESFÍDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva că nu îl crezi; a spune, a declara cuiva că îl crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru despre care se ştie că nu va reuşi să-l facă. 2. A înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desfíd. / după sfida, cf. it. desfidare, fr. défier, lat. diffidere].
(Dicţionar de neologisme)
DESFÍDERE s.f. Faptul de a desfide; provocare, sfidare. [< desfide].
(Dicţionar de neologisme)
DESFÍDE vb. tr. 1. a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru ştiind că nu va reuşi; a declara, a spune cuiva că nu este crezut, că e considerat incapabil. 2. a înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. (după fr. défier, lat. deffidere)
(Marele dicţionar de neologisme)
desfíde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 sg. şi pl. desfídă (nu are forme de timpuri trecute)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
desfídere s. f., g.-d. art. desfíderii; pl. desfíderi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESFÍDE vb. v. sfida.
(Dicţionar de sinonime)
DESFÍDERE s. v. sfidare.
(Dicţionar de sinonime)