DESFIINŢÁ, desfiinţez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenţie etc. – Des1 + [în]fiinţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESFIINŢÁRE, desfiinţări, s.f. Acţiunea de a desfiinţa şi rezultatul ei; suprimare, distrugere, nimicire, înlăturare; abrogare, anulare. – V. desfiinţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DESFIINŢ//Á ~éz tranz. 1) A face să înceteze existenţa; a dizolva. 2) (legi, contracte, decrete, convenţii) A declara nul printr-o dispoziţie oficială; a abroga; a aboli; a anula; a revoca. [Sil. -fi-in-] /des- + a [în]fiinţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DESFIINŢÁ vb. I. tr. A face ceva să nu mai existe; a distruge, a nimici. [Pron. -fi-in-. / după înfiinţa].
(Dicţionar de neologisme)
DESFIINŢÁRE s.f. Acţiunea de a desfiinţa şi rezultatul ei; distrugere, nimicire. [< desfiinţa].
(Dicţionar de neologisme)
DESFIINŢÁ vb. tr. a face să nu mai existe ceva; a distruge, a nimici. (< des- + /în/fiinţa)
(Marele dicţionar de neologisme)
desfiinţa, desfiinţez v.t. 1. a compromite. 2. a certa cu asprime. 3. a umili; a ridiculiza. 4. a bate rău de tot. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
desfiinţá vb. (sil. -fi-in-), ind. prez. 1 sg. desfiinţéz, 3 sg. şi pl. desfiinţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
desfiinţáre s. f. (sil. -fi-in-), g.-d. art. desfiinţării; pl. desfiinţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESFIINŢÁ vb. 1. v. anula. 2. v. aboli. 3. a anula, (fig.) a ridica. (A ~ orice restricţie de circulaţie.) 4. a suprima. (A ~ un post.) 5. v. dizolva. 6. v. li-chida. 7. a distruge, a lichida, a nimici, a prăpădi, (fig.) a topi. (A ~ pur şi simplu totul în calea lui.)
(Dicţionar de sinonime)
DESFIINŢÁRE s. 1. v. anulare. 2. v. abolire. 3. anu-lare, (fig.) ridicare. (~ oricăror restricţii de circu-laţie.) 4. suprimare. (~ unui post.) 5. v. dizolvare. 6. v. lichidare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A desfiinţa ≠ a înfiinţa, a întemeia
(Dicţionar de antonime)
Desfiinţare ≠ înfiinţare
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESFIINŢÁRE, desfiinţări, s.f. Acţiunea de a desfiinţa şi rezultatul ei; suprimare, distrugere, nimicire, înlăturare; abrogare, anulare. – V. desfiinţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DESFIINŢÁ vb. I. tr. A face ceva să nu mai existe; a distruge, a nimici. [Pron. -fi-in-. / după înfiinţa].
(Dicţionar de neologisme)
DESFIINŢÁRE s.f. Acţiunea de a desfiinţa şi rezultatul ei; distrugere, nimicire. [< desfiinţa].
(Dicţionar de neologisme)
DESFIINŢÁ vb. tr. a face să nu mai existe ceva; a distruge, a nimici. (< des- + /în/fiinţa)
(Marele dicţionar de neologisme)
desfiinţa, desfiinţez v.t. 1. a compromite. 2. a certa cu asprime. 3. a umili; a ridiculiza. 4. a bate rău de tot. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
desfiinţá vb. (sil. -fi-in-), ind. prez. 1 sg. desfiinţéz, 3 sg. şi pl. desfiinţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
desfiinţáre s. f. (sil. -fi-in-), g.-d. art. desfiinţării; pl. desfiinţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESFIINŢÁ vb. 1. v. anula. 2. v. aboli. 3. a anula, (fig.) a ridica. (A ~ orice restricţie de circulaţie.) 4. a suprima. (A ~ un post.) 5. v. dizolva. 6. v. li-chida. 7. a distruge, a lichida, a nimici, a prăpădi, (fig.) a topi. (A ~ pur şi simplu totul în calea lui.)
(Dicţionar de sinonime)
DESFIINŢÁRE s. 1. v. anulare. 2. v. abolire. 3. anu-lare, (fig.) ridicare. (~ oricăror restricţii de circu-laţie.) 4. suprimare. (~ unui post.) 5. v. dizolvare. 6. v. lichidare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A desfiinţa ≠ a înfiinţa, a întemeia
(Dicţionar de antonime)
Desfiinţare ≠ înfiinţare
(Dicţionar de antonime)