desluși

DESLUŞÍ, desluşesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larmă de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaşte, a observa, a vedea (în semiîntuneric sau într-un spaţiu slab luminat). ♦ (Despre lumină) A face să apară clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lămuri, a clarifica o problemă, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lămuriri, a face pe cineva să priceapă ceva. ♦ Refl. A se lămuri, a se edifica (asupra unui lucru); a înţelege. – Din bg. doslušam.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DESLUŞ//Í ~ésc tranz. 1) (fiinţe, lucruri, sunete) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de acelaşi fel); a distinge; a discerne; a deosebi; a desprinde; a diferenţia. 2) (probleme, chestiuni, situaţii confuze) A face clar; a lămuri; a limpezi; a clarifica; a elucida. 3) (texte scrise într-o limbă străină) A face înţeles; a descifra. /<bulg. doslušam
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

desluşí (desluşésc, desluşít), vb. – A distinge, a recunoaşte. – 2. A lămuri, a explica. Sl. (rus.) doslušati „a asculta pînă la sfîrşit” (Cihac, II, 100; Candrea; Scriban), cu schimbare de pref. ca în desăvîrşi sau destoinic. – Der. desluşit, adv. (clar); desluşitor, adj. (explicativ); desluşeală, s.f. (explicaţie, lămurire); nedesluşit, adj. (obscur; adv., neclar).
(Dicţionarul etimologic român)

desluşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. desluşésc, imperf. 1 sg. desluşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. desluşeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DESLUŞÍ vb. 1. v. distinge. 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. auzi. 5. v. lămuri. 6. v. rezolva.
(Dicţionar de sinonime)