despicare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăţi. ♢ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuţiozitate exagerată. ♦ Tranz. şi refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâşia. 2. Tranz. şi refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porţiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărţi, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezişul (văzduhul, o mulţime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunţit. – Lat. *despicare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESPICÁRE, despicări, s.f. Acţiunea de a (se) despica. – V. despica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DESPICÁ despíc tranz. 1) (obiecte) A desface de-a lungul (prin tăiere, lovire etc.) în două sau în mai multe bucăţi. ♢ ~ firul de păr în patru (sau în şapte) a examina ceva cu prea multă sârguinţă. 2) A face să se despice. 3) (spaţii compacte) A străbate cu o viteză deosebită; a spinteca. 4)fig. A pătrunde cu perspicacitate; a analiza subtil. /<lat. despicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DESPICÁ pers. 3 se despícă intranz. 1) A se rupe pe o anumită porţiune prin întindere; a crăpa; a plesni; a pocni. 2) (despre pămint sau formaţii ale lui) A se crăpa, căpătând fisuri adânci; a se deschide. 3) (despre muguri, boboci) A începe să se desfacă; a crăpa. /<lat. despicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

despicá (despíc, despicát), vb. – 1. A tăia lemnul în sens longitudinal. – 2. A tăia, a trece prin, a străpunge. – 3. (Refl.) A se crăpa, a se deschide, a se desface. – Mr. disic, dischic, megl. dispic. Lat. dēspicāre, „a despica pîntecele, a goli animalul sacrificat” (Densusianu, Hlr., 169; Candrea, Rom., XXXI, 307; Puşcariu 524; REW 2598). Pentru sensul din lat., cf. Meillet-Ernout; de la „a despica pîntecele” se ajunge cu uşurinţă la „a despica” în general. Totuşi, Tiktin pare a ignora originea acestui cuvînt, iar Candrea şi Scriban pleacă de la spicum. – Der. despicătură, s.f. (înv., bucată dintr-un animal sacrificat; bucată; aşchie).
(Dicţionarul etimologic român)

despicá vb., ind. prez. 1 sg. despíc, 3 sg. şi pl. despícă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

despicáre s. f., g.-d. art. despicării; pl. despicări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DESPICÁ vb. 1. a crăpa, a sparge, a spinteca, a tăia, (reg.) a sfărâma. (A ~ lemne pentru foc.) 2. v. spinteca. 3. v. tăia. 4. a se crăpa, a se deschide. 5. v. deschide. 6. v. străbate.
(Dicţionar de sinonime)

DESPICÁRE s. 1. crăpare, crăpat, despicat, spar-gere, spart, spintecare, spintecat, tăiat, tăiere. (~ lemnelor de foc.) 2. v. spintecare. 3. v. şpăltuire. 4. v. deschidere.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de des desp despi despic

Cuvinte se termină cu literele: re are care icare picare