desprindere dex - definiţie, sinonime, conjugare
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi şi a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, aşezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, şireturile etc. care îl susţin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracţiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface şi a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detaşa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluşi. ♦ (Despre oameni) A ieşi dintr-un grup sau dintr-o mulţime, a se detaşa. ♦ (Rar) A se despărţi, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieşi. ♦ A se distinge, a se înţelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des1- + prinde.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESPRÍNDERE, desprinderi, s.f. Acţiunea de a (se) desprinde şi rezultatul ei; desfacere, dezlipire, detaşare. – V. desprinde.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DESPRÍNDE desprínd tranz. 1) A face să se desprindă. 2) (animale înjugate sau înhămate) A scoate din jug sau din ham. 3) (fiinţe, lucruri, sunete) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de acelaşi fel); a distinge; a deosebi; a desluşi; a discerne. /des- + a prinde
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DESPRÍNDE mă desprínd intranz. 1) (despre obiecte lipite, legate, prinse etc.) A se separa de locul unde a fost fixat. 2) (despre fiinţe) A înceta de a fi laolaltă sau în acelaşi loc; a se separa. 3) fig. (despre concluzii, învăţăminte etc.) A decurge în mod firesc; a reieşi; a rezulta; a urma. /des- + a prinde
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

desprínde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeţi, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. despríndă; part. despríns
(Dicţionar ortografic al limbii române)

despríndere s. f., g.-d. art. desprínderii; pl. desprínderi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DESPRÍNDE vb. 1. v. despărţi. 2. a (se) desface. (Se prind de mâini şi se ~.) 3. v. dezlipi. 4. v. scoate. 5. a se elibera, a se libera, a scăpa. (S-a ~ din strânsoare.) 6. v. disloca. 7. (TEHN.) a (se) decroşa. (A ~ o maşină electrică.)
(Dicţionar de sinonime)

DESPRÍNDE vb. v. însemna, reieşi, rezulta, urma.
(Dicţionar de sinonime)

DESPRÍNDERE s. 1. v. despărţire. 2. v. dezlipire. 3. v. scoatere. 4. v. desfacere. 5. v. dislocare. 6. (TEHN.) decroşare. (~ unei maşini electrice.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) desprinde ≠ a (se) prinde
(Dicţionar de antonime)

A desprinde ≠ a prinde
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: de des desp despr despri

Cuvinte se termină cu literele: re ere dere ndere indere