DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi şi a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, aşezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, şireturile etc. care îl susţin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracţiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface şi a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detaşa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluşi. ♦ (Despre oameni) A ieşi dintr-un grup sau dintr-o mulţime, a se detaşa. ♦ (Rar) A se despărţi, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieşi. ♦ A se distinge, a se înţelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des1- + prinde.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESPRÍNS, -Ă, desprinşi, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DESPRÍNDE desprínd tranz. 1) A face să se desprindă. 2) (animale înjugate sau înhămate) A scoate din jug sau din ham. 3) (fiinţe, lucruri, sunete) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de acelaşi fel); a distinge; a deosebi; a desluşi; a discerne. /des- + a prinde
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DESPRÍNDE mă desprínd intranz. 1) (despre obiecte lipite, legate, prinse etc.) A se separa de locul unde a fost fixat. 2) (despre fiinţe) A înceta de a fi laolaltă sau în acelaşi loc; a se separa. 3) fig. (despre concluzii, învăţăminte etc.) A decurge în mod firesc; a reieşi; a rezulta; a urma. /des- + a prinde
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
desprínde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeţi, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. despríndă; part. despríns
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESPRÍNDE vb. 1. v. despărţi. 2. a (se) desface. (Se prind de mâini şi se ~.) 3. v. dezlipi. 4. v. scoate. 5. a se elibera, a se libera, a scăpa. (S-a ~ din strânsoare.) 6. v. disloca. 7. (TEHN.) a (se) decroşa. (A ~ o maşină electrică.)
(Dicţionar de sinonime)
DESPRÍNDE vb. v. însemna, reieşi, rezulta, urma.
(Dicţionar de sinonime)
DESPRÍNS adj. 1. v. dezlipit. 2. v. dislocat.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) desprinde ≠ a (se) prinde
(Dicţionar de antonime)
A desprinde ≠ a prinde
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESPRÍNS, -Ă, desprinşi, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DESPRÍNDE mă desprínd intranz. 1) (despre obiecte lipite, legate, prinse etc.) A se separa de locul unde a fost fixat. 2) (despre fiinţe) A înceta de a fi laolaltă sau în acelaşi loc; a se separa. 3) fig. (despre concluzii, învăţăminte etc.) A decurge în mod firesc; a reieşi; a rezulta; a urma. /des- + a prinde
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
desprínde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeţi, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. despríndă; part. despríns
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESPRÍNDE vb. 1. v. despărţi. 2. a (se) desface. (Se prind de mâini şi se ~.) 3. v. dezlipi. 4. v. scoate. 5. a se elibera, a se libera, a scăpa. (S-a ~ din strânsoare.) 6. v. disloca. 7. (TEHN.) a (se) decroşa. (A ~ o maşină electrică.)
(Dicţionar de sinonime)
DESPRÍNDE vb. v. însemna, reieşi, rezulta, urma.
(Dicţionar de sinonime)
DESPRÍNS adj. 1. v. dezlipit. 2. v. dislocat.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) desprinde ≠ a (se) prinde
(Dicţionar de antonime)
A desprinde ≠ a prinde
(Dicţionar de antonime)