DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni şi acţiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteţ, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. d o s t o i n ŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESTOINICÍE s.f. Însuşirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusinţă. – Destoinic + suf. -ie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESTÓINI//C ~că (~ci, ~ce) Care merită (ceva); vrednic (de ceva); demn. /<sl. dostoïniku
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DESTOINICÍE f. Caracter destoinic; demnitate. [Art. destoinicia; G.-D. destoiniciei; Sil. -ci-e] /destoinic + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
destóinic (destóinică), adj. – Capabil, vrednic. Sl. dostoinŭ (Cihac, II, 95; Miklosich, Lexicon, 173; Miklosich, Slaw. Elem., 21), cu schimbarea pref. do- în des-. – Der. destoinicie, s.f. (înv., demnitate, eminenţă; capacitate); nedestoinic, adj. (insuficient, inept); destoinici, vb. (a face vrednic, a da demnitate).
(Dicţionarul etimologic român)
destóinic adj. m.(sil. -stoi-), pl. destóinici; f. sg. destóinică, pl. destóinice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
destoinicíe s. f. (sil. -stoi-), art. destoinicía, g.-d. destoinicíi, art. destoinicíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESTÓINIC adj. v. competent.
(Dicţionar de sinonime)
DESTOINICÍE s. 1. v. capacitate. 2. v. îndemânare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Destoinic ≠ nedestoinic
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DESTOINICÍE s.f. Însuşirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusinţă. – Destoinic + suf. -ie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DESTOINICÍE f. Caracter destoinic; demnitate. [Art. destoinicia; G.-D. destoiniciei; Sil. -ci-e] /destoinic + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
destóinic (destóinică), adj. – Capabil, vrednic. Sl. dostoinŭ (Cihac, II, 95; Miklosich, Lexicon, 173; Miklosich, Slaw. Elem., 21), cu schimbarea pref. do- în des-. – Der. destoinicie, s.f. (înv., demnitate, eminenţă; capacitate); nedestoinic, adj. (insuficient, inept); destoinici, vb. (a face vrednic, a da demnitate).
(Dicţionarul etimologic român)
destóinic adj. m.(sil. -stoi-), pl. destóinici; f. sg. destóinică, pl. destóinice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
destoinicíe s. f. (sil. -stoi-), art. destoinicía, g.-d. destoinicíi, art. destoinicíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESTÓINIC adj. v. competent.
(Dicţionar de sinonime)
DESTOINICÍE s. 1. v. capacitate. 2. v. îndemânare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Destoinic ≠ nedestoinic
(Dicţionar de antonime)