destrăbălare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viaţă imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmăţate. – Probabil din destrăbălat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s.f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăţ. – V. destrăbăla.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE DESTRĂBĂL//Á mă ~éz intranz. A duce o viaţă de petreceri uşoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se desfrâna; a se deprava. /Din destrăbălat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

destrăbălá (destrăbăléz, destrăbălát), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezenţa lui b intervocalic, ca şi lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).
(Dicţionarul etimologic român)

destrăbălá vb., ind. prez. 1 sg. destrăbăléz, 3 sg. şi pl. destrăbăleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DESTRĂBĂLÁ vb. v. corupe.
(Dicţionar de sinonime)

DESTRĂBĂLÁRE s. v. corupţie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de des dest destr destra

Cuvinte se termină cu literele: re are lare alare balare