destrăbălat dex - definiţie, sinonime, conjugare
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viaţă imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmăţate. – Probabil din destrăbălat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălaţi, -te, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care duce o viaţă imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ţinuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmăţat. 2. S.m. şi f. Persoană desfrânată. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE DESTRĂBĂL//Á mă ~éz intranz. A duce o viaţă de petreceri uşoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se desfrâna; a se deprava. /Din destrăbălat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DESTRĂBĂLÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival (despre persoane) 1) Care s-a destrăbălat; dedat desfrâului; desfrânat; depravat. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă imoralitate. Purtare ~tă. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

destrăbălá (destrăbăléz, destrăbălát), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezenţa lui b intervocalic, ca şi lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).
(Dicţionarul etimologic român)

destrăbălá vb., ind. prez. 1 sg. destrăbăléz, 3 sg. şi pl. destrăbăleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláţi; f. sg. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DESTRĂBĂLÁ vb. v. corupe.
(Dicţionar de sinonime)

DESTRĂBĂLÁT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de des dest destr destra

Cuvinte se termină cu literele: at lat alat balat abalat