destrămătură

DESTRĂMĂTÚRĂ s.f. Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o ţesătură; zdrenţe. ♦ Ruptură, răritură. – Destrăma + suf. -atură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESTRĂMĂTÚR//Ă ~i f. 1) Parte destrămată dintr-o ţesătură sau dintr-o împletitură. 2) Obiect de îmbrăcăminte vechi şi destrămat. /a destrăma + suf. ~ătură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

destrămătúră s. f., g.-d. art. destrămătúrii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DESTRĂMĂTÚRĂ s. răritură, (pop.) stramă, strămătură. (O ~ la o ţesătură.)
(Dicţionar de sinonime)