DESTĂRNIŢÁ, destărniţez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarniţa de pe un animal de călărie; a deşeua. – Des1- + [în]tărniţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
destărniţá vb., ind. prez. 3 sg. destărniţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESTĂRNIŢÁ vb. v. deşeua.
(Dicţionar de sinonime)
DESTĂRNIŢÁT adj. v. deşeuat.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
destărniţá vb., ind. prez. 3 sg. destărniţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DESTĂRNIŢÁ vb. v. deşeua.
(Dicţionar de sinonime)
DESTĂRNIŢÁT adj. v. deşeuat.
(Dicţionar de sinonime)