deszăvorâre

DESZĂVORÎ, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o uşă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Des¹- + zăvorî.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s.f. Acţiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

deszăvorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. deszăvorăsc, imperf. 3 sg. deszăvorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. deszăvoráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deszăvorâre s. f., g.-d. art. deszăvorârii; pl. deszăvorâri
(Dicţionar ortografic al limbii române)