detracare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DETRACÁ vb. I. Refl. (Livr.; întrebuinţat numai la timpurile compuse) A se sminti, a se ţicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DETRACÁRE, detracări, s.f. (Livr.) Faptul de a se detraca. – V. detraca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE DETRA//CÁ pers. 3 se ~cheáză intranz. livr. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-şi ieşi din minţi; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se ţicni; a se trăsni. 2) rar (despre sisteme tehnice) A ieşi din funcţiune (prin uzare sau ca urmare a unui accident); a înceta să funcţioneze normal; a se defecta; a se deregla; a se deterioraj a se strica. /<fr. detraquer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DETRACÁ vb. I. refl. (Rar) A înnebuni, a se sminti, a se ţicni. ♦ (Rar; despre maşini) A se defecta. [< fr. détraquer].
(Dicţionar de neologisme)

DETRACÁRE s.f. Acţiunea de a (se) detraca şi rezultatul ei. [< detraca].
(Dicţionar de neologisme)

DETRACÁ vb. refl. 1. a înnebuni, a se sminti, a se ţicni. 2. (despre maşini) a se defecta. (< fr. détraquer)
(Marele dicţionar de neologisme)

detracá vb. (sil. -tra-), ind. prez. 3 sg. detracheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

detracáre s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. detracării; pl. detracări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DETRACÁ vb. v. defecta, deranja, deregla, dezechilibra, strica, tulbura, zdrun-cina.
(Dicţionar de sinonime)

DETRACÁRE s. v. dezechilibru.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de det detr detra detrac

Cuvinte se termină cu literele: re are care acare racare