detunător

DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunător, -oare, adj., s.n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S.n. Partea dindărăt a ţevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartuşului. – Detuna + suf. -ător.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DETUNĂT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care detună; bubuitor. /a detuna + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DETUNĂT//ÓR² ~oáre n. Parte a armei de foc unde se retrage tubul cartuşului. /a detuna + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

detunătór adj. m., pl. detunătóri; f. sg. şi pl. detunătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

detunătór s. n., pl. detunătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DETUNĂTÓR adj. v. bubuitor.
(Dicţionar de sinonime)