detunat dex - definiţie, sinonime, conjugare
DETUNÁ, detun, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-şi manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. şi tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DETUNÁT, -Ă, detunaţi, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DETUNÁ detún 1. intranz. 1) A se produce un tunet (în urma unei descărcări electrice în atmosferă); a trăsni. 2) A produce un zgomot puternic; a se auzi un vuiet mare; a bubui; a trăsni. 3) (despre arme de foc) A se descărca cu zgomot; a bubui; a trăsni. 2. tranz. 1) (persoane, lucruri) A lovi trăsnetul; a trăsni; a fulgera. 2) fig. (persoane, animale etc.). A face să nu mai existe; a şterge de pe faţa pământului; a nimici; a prăpădi. /<lat. detonare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

detuná (detún, detunát), vb. – 1. A fulgera, a cădea trăznetul pe un obiect. – 2. A dărîma, a nărui, a doborî. – 3. A exploda. Lat. detǒnāre (Puşcariu 530; Tiktin; Candrea; Scriban). REW 2609 crede că este vorba despre o formaţie neol., ceea ce nu este adevărat decît pentru ultimul sens al cuvîntului rom.; de altfel, este cuvînt tradiţional şi cu desăvîrşire popular. – Der. detunătură, s.f. (trăznet); detunător, adj. (bubuitor); detunător, s.n. (mecanism care provoacă explozia), din fr. détonateur. Cf. tuna şi toponimul Detunata.
(Dicţionarul etimologic român)

detuná vb., ind. prez. 3 sg. detúnă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DETUNÁ vb. 1. v. bubui. 2. v. trăsni.
(Dicţionar de sinonime)

DETUNÁT adj. trăsnit. (Copac ~.)
(Dicţionar de sinonime)

DETUNÁT s. v. bubuitură.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de det detu detun detuna

Cuvinte se termină cu literele: at nat unat tunat etunat