devora
[Conjugare]
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale şi, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiţi pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiţi. Focul a devorat casa. ♢ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes şi fără a-şi întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEVOR//Á ~éz tranz. 1) (despre animale) A mânca sfâşiind cu dinţii. 2) (despre persoane) A mânca repede şi cu lăcomie (înghiţind fără a mesteca). 3) (despre flăcări) A arde până la temelie; a mistui. 4) fig. A citi repede şi cu aviditate. /<fr. dévorer, lat. devorare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEVORÁ vb. I. tr. 1. A mânca prada, sfâşiind-o cu dinţii; a mânca lacom. 2. (Fig.) A sfâşia, a mistui, a înghiţi. [P.i. -rez. / < fr. dévorer, lat. devorare].
(Dicţionar de neologisme)
DEVORÁ vb. tr. 1. a mânca prada, sfâşiind-o cu dinţii; a mânca lacom. 2. (fig.) a mistui, a înghiţi. ♢ a devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes. (< fr. dévorer, lat. devorare)
(Marele dicţionar de neologisme)
devorá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. devoreáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEVOR//Á ~éz tranz. 1) (despre animale) A mânca sfâşiind cu dinţii. 2) (despre persoane) A mânca repede şi cu lăcomie (înghiţind fără a mesteca). 3) (despre flăcări) A arde până la temelie; a mistui. 4) fig. A citi repede şi cu aviditate. /<fr. dévorer, lat. devorare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
DEVORÁ vb. tr. 1. a mânca prada, sfâşiind-o cu dinţii; a mânca lacom. 2. (fig.) a mistui, a înghiţi. ♢ a devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes. (< fr. dévorer, lat. devorare)
(Marele dicţionar de neologisme)
devorá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. devoreáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)