dezaprobare

DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s.f. Acţiunea de a dezaproba; (concr.) cuvinte, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEZAPROBÁ dezaprób tranz. (acţiuni, fapte, afirmaţii) A considera ca fiind inacceptabil sau reprobabil; a găsi rău. /<fr. désapprouver
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEZAPROBÁ vb. I. tr. A nu aproba; a blama, a înfiera. [P.i. dezaprób. / cf. fr. désapprouver, după aproba].
(Dicţionar de neologisme)

DEZAPROBÁRE s.f. Acţiunea de a dezaproba; blamare, înfierare. [< dezaproba].
(Dicţionar de neologisme)

DEZAPROBÁ vb. tr. a nu aproba; a blama, a înfiera. (după fr. désapprouver)
(Marele dicţionar de neologisme)

dezaprobá vb. (sil. -pro-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezaprób, 3 sg. şi pl. dezapróbă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dezaprobáre s. f. (sil. -pro-; mf. dez-), g.-d. art. dezaprobării; pl. dezaprobări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEZAPROBÁ vb. a blama, a condamna, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancţiona, (pop.) a osândi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veşteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)
(Dicţionar de sinonime)

DEZAPROBÁRE s. blam, blamare, condamnare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobaţiune, sancţionare, (pop.) osândire, (înv.) prihană, (fig.) veştejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A dezaproba ≠ a accepta, a aproba, a consimţi, a încuviinţa
(Dicţionar de antonime)

Dezaprobare ≠ acceptare, aprobare, consimţire, încuviinţare
(Dicţionar de antonime)