dezasamblare

DEZASAMBLÁ, dezasambléz, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEZASAMBLÁRE, dezasamblări, s.f. Acţiunea de a dezasambla. – V. dezasambla.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEZASAMBL//Á ~éz tranz. A face să se dezasambleze; a dezagrega; a descompune; a disocia. /<fr. désassembler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEZASAMBL//Á se ~eáză intranz. (asamblaje) A se separa în elementele constitutive; a se dezagrega; a se descompune; a se desface; a se dispcia. /<fr. désassembler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEZASAMBLÁ vb. I. tr. A demonta, a desface un ansamblu. [Cf. fr. désassembler].
(Dicţionar de neologisme)

DEZASAMBLÁRE s.f. Acţiunea de a dezasambla. [< dezasambla].
(Dicţionar de neologisme)

DEZASAMBLÁ vb. tr. 1. (tehn.) a demonta, a desface un asamblaj de piese. 2. (inform.) a transpune invers un program de cod-maşină în mnemonicele limbajului de asamblare. (< fr. désassembler)
(Marele dicţionar de neologisme)

dezasamblá vb. → asambla
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Antonime:
A dezasambla ≠ a asambla, a monta
(Dicţionar de antonime)

Dezasamblare ≠ asamblare, montare
(Dicţionar de antonime)