dezbinare

DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. şi refl. recipr. A face să nu se mai înţeleagă, să se duşmănească, sau a nu se mai înţelege între ei, a se duşmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Din lat. disglut[i]nare (refăcut după îmbina).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEZBINÁRE, dezbinări, s.f. Faptul de a (se) dezbina; învrăjbire, neînţelegere, discordie; conflict, ceartă. – V. dezbina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEZBINÁ dezbín tranz. A face să se dezbine. /<lat. disglut[i]nare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEZBINÁ mă dezbín intranz. 1) (despre două sau mai multe persoane) A trăi în vrajbă; a se afla în relaţii de duşmănie; a se vrăjmăşi; a se învrăjbi; a se urî. 2) (despre comunităţi) A-şi pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se dezagrega. 3) (despre crengi) A se desprinde de tulpină sau de altă creangă (fără a cădea). /<lat. disglut[i]nare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dezbiná vb., ind. prez. 1 sg. dezbín, 3 sg. şi pl. dezbínă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dezbináre s. f., g.-d. art. dezbinării; pl. dezbinări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEZBINÁ vb. a (se) învrăjbi, (înv.) a (se) despărţi, a (se) dezuni. (De ce s-au ~ astfel?)
(Dicţionar de sinonime)

DEZBINÁRE s. v. neînţelegere.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A (se) dezbina ≠ a (se) îmbina, a (se) uni
(Dicţionar de antonime)

Dezbinare ≠ unire
(Dicţionar de antonime)