DEZEŞUÁ, dezeşuéz, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eşuată. [Pr.: -şu-a] – Din fr. déséschouer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEZEŞUÁT, -Ă, dezeşuaţi, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eşuare. [Pr.: -şu-at] – V. dezeşua.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEZEŞU//Á ~éz tranz. (nave eşuate) A repune în stare de plutire. [Sil. -e-şu-a] /dez- + a eşua
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEZEŞUÁ vb. tr. a repune pe linia de plutire o navă eşuată; a despotmoli. (< fr. déséchouer)
(Marele dicţionar de neologisme)
dezeşuá vb. → eşua
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEZEŞUÁT, -Ă, dezeşuaţi, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eşuare. [Pr.: -şu-at] – V. dezeşua.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEZEŞUÁ vb. tr. a repune pe linia de plutire o navă eşuată; a despotmoli. (< fr. déséchouer)
(Marele dicţionar de neologisme)
dezeşuá vb. → eşua
(Dicţionar ortografic al limbii române)