DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. şi refl. A face pe cineva să piardă sau a-şi pierde simţul orientării, drumul pe care urma să meargă etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-şi pierde cumpătul, siguranţa de sine, judecata rece şi clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEZORIENTÁRE, dezorientări, s.f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranţă, şovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEZORIENT//Á ~éz tranz. A face să se dezorienteze. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DEZORIENT//Á mă ~éz intranz. 1) A pierde simţul orientării; a se debusola. 2) fig. A pierde siguranţa în modul de a acţiona sau de a cugeta. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEZORIENTÁ vb. I. tr. 1. A încurca (pe cineva), a-l face să-şi piardă orientarea, siguranţa locului unde se află. 2. (Fig.) A zăpăci, a ului, a deconcerta. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. désorienter].
(Dicţionar de neologisme)
DEZORIENTÁRE s.f. Acţiunea de a dezorienta şi rezultatul ei; descumpănire, uluire, deconcertare. [Pron. -ri-en-. / < dezorienta].
(Dicţionar de neologisme)
DEZORIENTÁ vb. tr., refl. 1. a face să-şi piardă sau a-şi pierde simţul orientării, a nu recunoaşte locul unde se află. 2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta. (< fr. désorienter)
(Marele dicţionar de neologisme)
DEZORIENTÁRE s. f. acţiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare. ♢ pierdere a capacităţii individului de a-şi reprezenta situaţia în timp şi spaţiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalţi. (< dezorienta)
(Marele dicţionar de neologisme)
dezorientá vb. (sil. -ri-en-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezorientéz, 3 sg. şi pl. dezorienteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dezorientáre s. f. (sil. -ri-en-; mf. dez-), g.-d. art. dezorientării; pl. dezorientări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEZORIENTÁ vb. a deruta, a descumpăni, a încurca, a zăpăci, (livr.) a bulversa, a debusola, a deconcerta. (Vestea aflată l-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
DEZORIENTÁRE s. 1. derutare, descumpănire. (~ cuiva.) 2. derută, descumpănire, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală, (livr.) bulversare, debusolare, deconcertare. (Stare de ~.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A dezorienta ≠ a îndruma, a orienta
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEZORIENTÁRE, dezorientări, s.f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranţă, şovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DEZORIENT//Á mă ~éz intranz. 1) A pierde simţul orientării; a se debusola. 2) fig. A pierde siguranţa în modul de a acţiona sau de a cugeta. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEZORIENTÁ vb. I. tr. 1. A încurca (pe cineva), a-l face să-şi piardă orientarea, siguranţa locului unde se află. 2. (Fig.) A zăpăci, a ului, a deconcerta. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. désorienter].
(Dicţionar de neologisme)
DEZORIENTÁRE s.f. Acţiunea de a dezorienta şi rezultatul ei; descumpănire, uluire, deconcertare. [Pron. -ri-en-. / < dezorienta].
(Dicţionar de neologisme)
DEZORIENTÁ vb. tr., refl. 1. a face să-şi piardă sau a-şi pierde simţul orientării, a nu recunoaşte locul unde se află. 2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta. (< fr. désorienter)
(Marele dicţionar de neologisme)
DEZORIENTÁRE s. f. acţiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare. ♢ pierdere a capacităţii individului de a-şi reprezenta situaţia în timp şi spaţiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalţi. (< dezorienta)
(Marele dicţionar de neologisme)
dezorientá vb. (sil. -ri-en-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezorientéz, 3 sg. şi pl. dezorienteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dezorientáre s. f. (sil. -ri-en-; mf. dez-), g.-d. art. dezorientării; pl. dezorientări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEZORIENTÁ vb. a deruta, a descumpăni, a încurca, a zăpăci, (livr.) a bulversa, a debusola, a deconcerta. (Vestea aflată l-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
DEZORIENTÁRE s. 1. derutare, descumpănire. (~ cuiva.) 2. derută, descumpănire, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală, (livr.) bulversare, debusolare, deconcertare. (Stare de ~.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A dezorienta ≠ a îndruma, a orienta
(Dicţionar de antonime)