dezvăț

DEZVẮŢ s.n. Faptul de a (se) dezvăţa; dezobişnuire. – Din dezvăţa (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEZVĂŢÁ, dezvắţ, vb. I. Tranz. şi refl. A face pe cineva să-şi piardă sau a-şi pierde o deprindere, un obicei, un viciu; a (se) dezobişnui; a (se) dezbăra. – Dez- + [în]văţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEZVẮŢ n. Pierdere a unei deprinderi; debarasare de o obişnuinţă; dezobişnuinţă. /v. a dezvăţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A DEZVĂŢÁ dezvăţ tranz. A face să se dezveţe. /dez- + a învăţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEZVĂŢÁ mă dezvăţ intranz. A-şi pierde obişnuinţa (de a face ceva); a se dezobişnui. ~ să citească. /dez- + a învăţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dezvăţ s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dezvăţá vb., ind. prez. 1 sg. dezvăţ, 3 sg. şi pl. dezváţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEZVĂŢ s. v. dezbărare.
(Dicţionar de sinonime)

DEZVĂŢÁ vb. v. dezbăra.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Dezvăţ ≠ învăţ
(Dicţionar de antonime)

A (se) dezvăţa ≠ a (se) învăţa, a (se) obişnui
(Dicţionar de antonime)

A dezvăţa ≠ a deprinde
(Dicţionar de antonime)

A se dezvăţa ≠ a se deprinde
(Dicţionar de antonime)