deșelat

DEŞELÁ¹, deşél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p.ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ♢ Refl. S-a deşelat de atâta cărătură. – Des¹- + şale.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEŞELÁ² vb. I. v. deşeua.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEŞELÁT¹ s.n. Faptul de a (se) deşela¹. – V. deşela¹.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEŞELÁT², -Ă deselaţi, -te, adj. (Despre animale, p. ext. despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext. foarte obosit. – V. deşela¹.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEŞELAT³, -Ă adj. v. deşeuat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEŞELÁ deşél tranz. (persoane sau animale de tracţiune) A face să se deşele; a speti. /des- + şale
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEŞELÁ mă deşél intranz. (despre persoane sau animale de tracţiune) A-şi vătăma şalele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + şale
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

deşelá (a frânge spinarea, a speti, a scoate şaua) vb., ind. prez. 1 sg. deşél, 3 sg. şi pl. deşálă; conj. prez. 3 sg. şi pl. deşéle; ger. deşelând; part. deşelát
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deşelát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEŞELÁ vb. a istovi, a speti, (Munt. şi Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)
(Dicţionar de sinonime)

DEŞELÁT adj. istovit, spetit, (reg.) tărniţat, (Mold. şi Transilv.) dăulat. (Cal ~.)
(Dicţionar de sinonime)