dialect dex - definiţie, sinonime, conjugare

dialect

[Sinonime]
DIALÉCT, dialecte, s.n. 1. Ramificaţie teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (Impr.) Grai. 3. (Impr.) Limbă. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialecte, lat. dialectus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DIALÉCT ~e n. Ramificaţie teritorială a unei limbi cu trăsături specifice (fonetice, lexicale, gramaticale) faţă de alte ramificaţii similare şi faţă de limba literară. [Sil. di-a-] /<fr. dialecte, lat. dialectus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dialéct (dialécte), s.m. – Ramificare teritorială a unei limbi, grai. – Var. (înv.) dialecta. Fr. dialecte, şi înv. (sec. XVIII), din gr. διαλεξις (Gáldi 170). – Der. dialectal, adj., din fr.; dialectic, adj.
(Dicţionarul etimologic român)

DIALÉCT s.n. 1. Ramificaţie teritorială a unei limbi, ale cărei trăsături caracteristice (fonetice, lexicale, gramaticale etc.) o deosebesc de limba comună a întregului popor şi de alte ramificaţii teritoriale ale acestei limbi. ♦ Grai. ♦ Jargon. 2. (Impr.) Limbaj special tehnic. [Pron. di-a-. / < fr. dialecte, lat. dialectus, gr. dialektos – grai].
(Dicţionar de neologisme)

DIALÉCT s. n. 1. variantă regională a unei limbi, caracterizată prin particularităţi fonetice şi lexicale. 2. (impr.) grai. (< fr. dialecte, lat. dialectus)
(Marele dicţionar de neologisme)

dialéct s. n. (sil. di-a-), pl. dialécte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DIALÉCT s. (LINGV.) (livr.) idiom, (rar) vorbire. (~ul muntenesc.)
(Dicţionar de sinonime)

DIALÉCT s. v. grai.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: di dia dial diale dialec

Cuvinte se termină cu literele: ct ect lect alect ialect