dialectic dex - definiţie, sinonime, conjugare

dialectic

DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. (În filozofia marxistă) Teorie generală şi metodă filozofică constând în analiza şi depăşirea argumentelor contradictorii în scopul descoperirii adevărului. 2. (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr. 3. (În evul mediu) Logică formală. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care priveşte fenomenele de pe poziţiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DIALÉCTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de dialectică; propriu dialecticii. Metodă ~că. 2) (în filozofia antică) Care recurge la teze şi antiteze pentru a demonstra un adevăr; bazat pe teze şi antiteze. Discurs ~. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Teorie generală a principiilor devenirii realităţii, a dezvoltării naturii, societăţii şi gândirii; teorie şi metodă generală de cunoaştere a realităţii şi de transformare revoluţionară a acesteia. 2. Adj. Care este conform cu principiile dialecticii, care se bazează pe dialectică.
(Dicţionarul limbii române contemporane)

DIALÉCTIC, -Ă adj. 1. Conform principiilor dialecticii; bazat pe poziţiile dialecticii. 2. (În filozofia antică) Care foloseşte raţionamente contradictorii. [Cf. fr. dialectique, lat. dialecticus].
(Dicţionar de neologisme)

DIALÉCTIC, -Ă I. adj. 1. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică. 2. care priveşte fenomenele de pe poziţiile dialecticii. II. s. f. 1. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raţionamentul adversarului. 2. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr. 3. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societăţii şi gândirii, precum şi metodă de cunoaştere şi de transformare a lumii. 4. procesul mişcării şi al dezvoltării fenomenelor. (< fr. dialectique, lat. dialecticus)
(Marele dicţionar de neologisme)

dialéctic adj. m. (sil. di-a-), pl. dialéctici; f. sg. dialéctică, pl. dialéctice
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Antonime:
Dialecticmetafizic
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: di dia dial diale dialec

Cuvinte se termină cu literele: ic tic ctic ectic lectic