DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. scr. g i b a k.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusinţă; a nimeri. 2. A căuta cu stăruinţă. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DIBÁC//I ~e adj. (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte pricepere şi îndemânare; îndemânatic; abil; iscusit. /cf. sb. dibaci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DIBĂC//Í ~ésc tranz. pop. 1) A potrivi cu dibacie. 2) A studia cu insistenţă (pentru a cunoaşte). 3) A găsi după o căutare îndelungată; a descoperi. /Din dibaci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dibáci (dibáce), adj. – 1. Iscusit, îndemînatic. – 2. (Arg.) Frumos, fain. – Var. (Mold.) ghibaci. Sb. gibak „flexibil”, din sl. gybati „a încovoia” (Cihac, II, 119; Tiktin; Byck-Graur, BL, I, 24), cu finala alterată prin analogie cu pl. Şi consoana iniţială a fost alterată, prin hiperurbanism, considerîndu-se probabil var. ghibaci ca fiind pronunţare mold. – Der. dibăci (var. ghibăci), vb. (a afla; a nimeri; Arg., a pune mîna pe, a-şi însuşi); dibăcie, s.f. (dexteritate, iscusinţă, pricepere); nedibaci, adj. (lipsit de dibăcie). Cf. dibui (după Tiktin şi Scriban, dibui, a influenţat probabil formal pe dibaci).
(Dicţionarul etimologic român)
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. şi pl. dibáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dibăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dibăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DIBÁCI adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent.
(Dicţionar de sinonime)
DIBĂCÍ vb. v. afla, descoperi, găsi, nimeri.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Dibaci ≠ neiscusit, nepriceput, stângaci, nedibaci
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusinţă; a nimeri. 2. A căuta cu stăruinţă. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DIBĂC//Í ~ésc tranz. pop. 1) A potrivi cu dibacie. 2) A studia cu insistenţă (pentru a cunoaşte). 3) A găsi după o căutare îndelungată; a descoperi. /Din dibaci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dibáci (dibáce), adj. – 1. Iscusit, îndemînatic. – 2. (Arg.) Frumos, fain. – Var. (Mold.) ghibaci. Sb. gibak „flexibil”, din sl. gybati „a încovoia” (Cihac, II, 119; Tiktin; Byck-Graur, BL, I, 24), cu finala alterată prin analogie cu pl. Şi consoana iniţială a fost alterată, prin hiperurbanism, considerîndu-se probabil var. ghibaci ca fiind pronunţare mold. – Der. dibăci (var. ghibăci), vb. (a afla; a nimeri; Arg., a pune mîna pe, a-şi însuşi); dibăcie, s.f. (dexteritate, iscusinţă, pricepere); nedibaci, adj. (lipsit de dibăcie). Cf. dibui (după Tiktin şi Scriban, dibui, a influenţat probabil formal pe dibaci).
(Dicţionarul etimologic român)
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. şi pl. dibáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dibăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dibăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DIBÁCI adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent.
(Dicţionar de sinonime)
DIBĂCÍ vb. v. afla, descoperi, găsi, nimeri.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Dibaci ≠ neiscusit, nepriceput, stângaci, nedibaci
(Dicţionar de antonime)