difracție dex - definiţie, sinonime, conjugare

difracție

DIFRÁCŢIE, difracţii, s.f. Mod de propagare a undelor de lumină, radio, acustice etc. în spatele unui obstacol, prin ocolirea marginilor lui şi prin abaterea aparentă de la traiectoria rectilinie. – Din fr. diffraction.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DIFRÁCŢI//E ~i f. Deviere de la propagarea rectilinie a unei unde (luminoase, sonore etc.) atunci când întâlneşte un obstacol sau când trece pintr-un mediu neomogen. [Art. difracţia; G.-D. difracţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. diffraction
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIFRÁCŢIE s.f. Deviere a unei raze luminoase, a unei unde sonore etc. care străbate un orificiu îngust sau întâlneşte muchia unui corp opac. [Gen. -iei, var. difracţiune s.f. / cf. fr. diffraction].
(Dicţionar de neologisme)

DIFRÁCŢIE s. f. 1. deviere de la propagarea rectilinie a undelor luminoase, sonore, radio etc. la întâlnirea unor obstacole, la trecerea printr-o fantă sau în imediata vecinătate a marginii unui ecran, propagându-se şi în spatele acestora. 2. modificare a direcţiei unui val la izbirea cu un obstacol. (< fr. diffraction)
(Marele dicţionar de neologisme)

difrácţie s. f. (sil. -frac-) → fracţie
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: di dif difr difra difrac

Cuvinte se termină cu literele: ie tie ctie actie ractie