difracta

DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. şi tranz. A suferi sau a produce o difracţie. – Din fr. diffracter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DIFRACT//Á ~éz tranz. (raze de lumină, fascicule de radiaţie, unde acustice) A face să se difracte. /<fr. diffracter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DIFRACTÁ pers. 3 se difráctă intranz. (despre raze de lumină, fascicule de radiaţie, unde sonore) A suferi o difracţie. /<fr. diffracter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIFRACTÁ vb. I. tr., refl. A (se) produce un fenomen de difracţie. [P.i. 3 -tă. / < fr. diffracter].
(Dicţionar de neologisme)

DIFRACTÁ vb. refl., tr. a (se) produce un fenomen de difracţie. (< fr. diffracter)
(Marele dicţionar de neologisme)

difractá vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. difráctă
(Dicţionar ortografic al limbii române)