digresiune

DIGRESIÚNE, digresiuni, s.f. Abatere, îndepărtare de la subiectul tratat; excurs; parte a unei lucrări care conţine o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s.f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DIGRESIÚN//E ~i f. Abatere de la subiectul tratat (în cursul unei expuneri orale sau scrise), menită să învioreze şi să varieze expunerea; divagaţie. [Art. digresiunea; G.-D. digresiunii; Sil. -si-u-] /<fr. digression, lat. digressio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIGRESIÚNE s.f. 1. Abatere de la un subiect principal; parte străină de subiectul tratat. 2. (Astr.) Alongaţie aparentă a unei planete în raport cu Soarele. [Pron. -si-u-, var. digresie s.f. / cf. fr. digression, lat. digressio].
(Dicţionar de neologisme)

DIGRESIÚNE s. f. 1. abatere de la subiectul tratat pentru a lămuri o chestiune secundară sau pentru ca expunerea să fie mai variată; divagaţie, excurs. 2. elongaţie aparentă a unei planete în raport cu Soarele. (< fr. digresion, lat. digressio)
(Marele dicţionar de neologisme)

digresiúne s. f. (sil. -gre-si-u-), g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DIGRESIÚNE s. divagare, divagaţie, (livr.) excurs, (fig.) ocol, paranteză. (A făcut o lungă ~.)
(Dicţionar de sinonime)